De ce fotoact?

 

Pentru că vrem să ne arăţi locurile, oamenii sau evenimentele Bucureştiului de astăzi. Exprimă-te liber în toate formele, luminile, culorile pe care ţi le oferă mediul urban al capitalei.

 

FotoACT este un concurs de fotografie pentru elevii de liceu, organizat de Clubul Rotaract Uni. Concursul reprezintă o provocare culturală la imaginaţie şi creativitate pentru liceenii preocupaţi de arta fotografică şi de cultura urbană. Provocarea constă în răspunsul la o simplă întrebare:

 

Tu cum vezi Bucureştiul?

        Răspunsul trebuie trimis sub forma a maximum 3 fotografii care să se încadreze în tema URBAN pe adresa concurs.fotoact@gmail.com.

        Primele zece fotografii câştigătoare vor fi expuse în cadrul festivalului de artă urbană Street Delivery, eveniment de responsabilizare socială care şi-a propus să pună în evidenţă rolul spaţiului public şi al culturii în viaţa citadină. Festivalul  va avea loc pe data de 6-8 iunie pe strada Arthur Verona.

        De asemenea, autorii celor mai bune 3 fotografii vor fi premiaţi cu câte un aparat foto!

 

Fiecare dintre noi vede oraşul diferit.
Arată-ne cum vezi tu Bucureştiul prin obiectivul camerei tale!

 

 

Urban,-ă, urbani,-e, adj. Care ţine de oraş, privitor la oraş; orăşenesc. Fig (Despre atitudinea sau modul de comportare al cuiva) Care dă dovadă de urbanitate; politicos, civilizat.